Toamna la Voronet 2020 – Maestrul Dan Pița, la proiecția filmului „Concurs”

Maestrul Dan Pița, la proiecția filmului „Concurs” – in memoriam Ștefan Iordache –, pe 8 octombrie 2020, la festivalul „Toamnă la Voroneț”.

Filmul „Concurs” a fost prezentat la festivalul „Toamnă la Voroneț”, în cadrul medalionului cinematografic in memoriam Ștefan Iordache. Proiecția a avut loc în prezența maestrului Dan Pița, prezentat de regizorul Laurențiu Damian, președintele Uniunii Cineaștilor din România, și criticul și istoricul de film Mihai Fulger.

Filmul „Concurs” (1982), în regia lui Dan Pița și avându-i în rolurile principale pe Gheorghe Dinică, Marin Moraru și Ștefan Iordache, a fost distins cu următoarele premii:
1982 – ACIN – Premiile pentru regie și imagine; Diplomă de onoare (Claudiu Bleonț)
1982 – Costinești – Premiile pentru regie, imagine și muzică
1985 – New Delhi, Premiul FIPRESCI

Toamna la Voronet – Prezentare diaporame #2

RĂSPUNS — o diaporamă de Vali Craina

Este povestea unei încercări de întoarcere la o iubire imposibilă. Amintirile revin, se pare că ceva se reface pentru câteva clipe, dar nu se leagă. Așa că frământările își găsesc „răspunsul” la loc, în cufărul cu nefericirile trecute…
Diaporama Răspuns a primit premiul al II-lea „Toamnă la Voroneț”, Gura Humorului, 1989.


DANIE — o diaporamă de Marcela și Emil Butnaru

Eu cred că prima dată pe Pământ la Voroneț se naște dimineața.


Un Dia de Noviembre — o diaporamă de Cristian Tzecu

Paulina nu l-a iubit pe omul de pe pod, oricâte zile ar fi așteptat-o acolo, sus. Oricum, iubirea lor nu ar fi avut șanse, orașul ar fi măcinat-o, nepăsător.


Enigmaticii parinti — o diaporamă de Vasile Dorolți

Reportaj singular dintr-un orfelinat comunist al anilor ’80. O meditație despre copiii fără părinți și despre părinți, niște oameni și ei…


Prezentare de Florin Andreescu:
https://www.facebook.com/andreescu.florin.7

Toamna la Voronet 2020 – Prezentare diaporame

Fereastra dinspre oraș — o diaporamă de Dan Buruleanu


Umbre si oglinzi — o diaporamă de Octavian Bahrin
Jocurile de volume și de lumini și umbre, într-o după-amiază frumoasă în cartierul La Defence din Paris, în anul 1996. Diaporama a luat Premiul al II-lea la Festivalul „Toamnă la Voroneț”, 1997.


„Revedere” — o diaporamă de Iarema Onesciuc
Un tribut adus lui Eminescu și poeziei, în general, prin forța reunită a imaginii și muzicii.


Dincolo de neguri  – o diaporamă de Cristian Țecu
Ceea ce a pornit ca un text motivațional a devenit cea mai apreciată lucrare a mea. Cel puțin aici, la Humor. Mi-ar plăcea să cred că depășește ideea de munte și că oricine se regăsește în ea.


Diaporama „Călătoria”, realizată de Petrică Mercea în anii ’80. Lucrarea a fost digitalizată de curând și face parte din Arhiva de Diaporame a festivalului. Autorul ne atrage atenția că viața fiecăruia dintre noi poate deveni o „călătorie” plină de surprize!”

Prezentare de Florin Andreescu:
https://www.facebook.com/andreescu.florin.7

Toamna la Voronet – Imagini de la ediția din anul 1987

„Am descoperit două imagini fotografice de la ediția din anul 1987 a festivalului „Toamnă la Voroneț”.

Participanții la festival – concurenți și membri ai juriului – vizitează Mănăstirea Voroneț.
În prima imagine îi recunoaștem pe prof. Radu Aneste Petrescu de la UNATC (al doilea din dreapta) și pe criticul de film Valerian Sava (în centrul imaginii, cu spatele). Între cei doi se află diaporamistul Șerban Modest din Cluj-Napoca.

În a doua imagine se află dl. Valerian Sava și diaporamistul Dan Bureția, care a avut amabilitatea să încredințeze Arhivei de Diaporame trei dintre lucrările sale premiate la festival de-a lungul timpului.”

Text de Florin Andreescu.
Imaginile fac parte din arhiva Florin Andreescu.
https://www.facebook.com/andreescu.florin.7


Toamnă la Voroneț 2020 – Galerie Video

Ultima zi de Toamnă la Voroneț 2020

Toate evenimentele din cadrul festivalului nostru s-au desfășurat în deplină siguranță, respectând normele în vigoare, impuse de autorități, iar pentru asta vă mulțumim!

Vă mulțumim pentru prezența în număr mare în toate cele șase zile de festival de până acum și pentru că, împreună, am reușit să ținem piept acestei provocări de a organiza a 40-a ediție Toamnă la Voroneț, într-un an dificil.

Vă așteptăm și astăzi, de la ora 19.00, la Casa de Cultură, la Gala de închidere, în cadrul căreia vom vedea, în avanpremieră, filmul regizat de Andrei Zincă – Și atunci ce e libertatea.