About Festival

PREZENTARE

Festivalul „Toamnă la Voroneţ”- festival de film documentar, diaporamă şi fotografie – este unul dintre cele mai longevive manifestări de gen din România.

Fondat în anii ˊ80 de soții Emil Butnaru și Marcela Butnaru, pionerii diaporamei care o utilizează pentru prima dată în anul 1978 din dorința de a conserva și arăta lumii frumusețea Bucovinei, prin proiecția de diapozitive. În țară și în lume, diaporama avea deja tradiție și festivaluri. Odată cu prima participare la un festival desfășurat la Băile Herculane, membrii fotoclubului „Guhudia” încep să schițeze premisele unui festival la Gura Humorului.

Ferdinand Michitovici avea deja documentarul Toamnă la Voroneț, titlul festivalului este adoptat și în anul 1980 are loc prima ediție. De-a lungul acestui festival, importante personalități din lumea filmului și fotografiei au participat an de an și iată-ne astăzi ajunși la ediția 40.

Festivalul îşi propune să promoveze creativitatea şcolilor de film, competenţa şi profesionalismul în acest domeniu, precum şi contactele dintre generaţiile de cineaşti, încurajând tinerii realizatori de film.

SECŢIUNILE FESTIVALULUI

Programul Festivalului cuprinde patru secţiuni în competiţia oficială:

  • Secţiunea film documentar – scurt şi mediu metraj (durată maximă de 40 minute)
  • Secţiunea film studenţesc – scurt şi mediu metraj (documentar, ficțiune, experiment etc) (durată maximă de 40 minute)
  • Secțiunea film turistic – scurt şi mediu metraj (durată maximă de 40 minute)
  • Secţiunea digiporamă – durată maximă de 5 minute

În cadrul Festivalului, în afara competiţiei oficiale, vor fi organizate şi alte evenimente precum: proiecţii în avanpremieră a unor filme artistice de lung metraj, portrete ale unor cunoscuți cineaști români, prezentarea unor filme de patrimoniu din arhiva națională, caravană de promovare a filmului românesc, workshop-uri, expoziţii de arte vizuale, lansări de carte, conferinţe, concerte, etc.

JURIUL FESTIVALULUI
  • Organizatorii vor nominaliza un juriu format din personalităţi ale artei filmului (scenarişti, regizori, critici, creatori de imagine etc.) pentru preselecţia filmelor înscrise în Festival.
  • Organizatorii vor nominaliza un juriu format din personalităţi ale artei filmului (scenarişti, regizori, critici, creatori de imagine etc.) care vor nominaliza filmele premiate.
  • Juriul are latitudinea acordării, neacordării sau redistribuirii premiilor.
  • Juriul are latitudinea de a stabili şi filmele ce pot fi premiate de eventualii sponsori, asociaţii, reprezentanți mass-media, instituţii, societăţi comerciale, persoane private etc., de comun acord cu aceştia.
  • Participarea la festival implică acceptarea condițiilor enunţate mai sus. In cazul unor litigii, ele vor fi soluţionate în conformitate cu legislaţia română.
  • Organizatorul festivalului îşi rezervă dreptul de a invoca forţa majoră aşa cum este ea definită în legislaţia română.