A treia zi a festivalului Toamna la Voronet

A treia zi a ediției a 41-a a început, la Casa de Cultură din Gura Humorului, cu alte trei calupuri de filme selecționate în cele patru competiții ale festivalului (film documentar, film studențesc, film turistic și digiporamă). La al treilea grupaj de scurtmetraje, programat de la 15:30, au fost prezenți și au dialogat cu publicul realizatorii a două filme studențești: regizoarea-scenaristă Ágnes Anna Farkas și scenografa Zsófia Polacsek („Să ne jucăm în continuare”, producție a Universității Sapientia din Cluj-Napoca) și regizorul-scenarist Emy-Mirel Ivașcă („Îmi cunosc potențialul”, producție a Universității Hyperion din București).

De la 17:30, în sala Casei de Cultură s-au lansat două cărți ale criticului și istoricului de cinema Titus Vîjeu: „Florin Mihăilescu. Imaginea imaginii de film” și „Andrzej Wajda – «omul de celuloid»” (ediție definitivă). Au luat cuvântul autorul celor două volume, directorul de fotografie Florin Mihăilescu și cineastul Laurențiu Damian.

Directorul de fotografie Florin Mihăilescu, căruia UNATC București i-a acordat recent distincția de Professor Emeritus, a prezentat și filmul proiectat de la 18:30 în cadrul programului „In memoriam Lucian Pintilie”: „De ce trag clopotele, Mitică?”, adaptare cinematografică după opera lui I. L. Caragiale. Profesorul Florin Mihăilescu a vorbit despre colaborarea sa cu regizorul Lucian Pintilie la acest film interzis de cenzură în 1982 și lansat pe marile ecrane în 1990.

Seara s-a încheiat la Casa de cultură, de la 20:30, cu filmul „Mai aproape de lună” („Closer to the Moon”, coproducție România-SUA-Italia-Polonia-Franța, 2014), introdus de regizorul-scenarist Nae Caranfil și de criticul și istoricul de cinema Ioan-Pavel Azap.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *